Spiritul Critic

Unul din cele mai grele lucruri pentru mine e sa ma impotrivesc tentatie de a fi critic. Sunt atatea lucruri pe care eu le-as face altfel, eu le-as face mai bine, sunt oameni care nu numai ca nu fac ce trebuie in biserica dar ii deranjeaza si pe altii prin atitudinea sau comportamentul lor. De atatea ori am impresia ca e chiar necesar un cuvant din partea mea, ca fara indemnurile mele situatia nu se va imbunatatii. Alteori am impresia ca parerea mea e adevarul cel mai bine sintetizat cu putinta in chestiunea ce se discuta si imi dau cu parerea chiar daca inseamna sa ii critic pe unii si pe altii, sa le expun slabiciunile si lipsa de maturitate spirituala, sau lipsa de lumina in privinta unor lucruri pe care eu le inteleg mai bine. Insa toate astea poate nu ar fi rele de fel, si Isus a facut lucruri de genul asta, si Isus isi dadea cu parerea despre farisei, si le spunea chiar lor in fata ce credea despre ei, dar ceea ce ma deranjeaza e exact spiritul critc cu care gandesc, spun si fac lucrurile acestea. Isus nu a avut niciodata un spirit critic in sensul de a judeca si condamna lumea. Chiar el spune ca nu acesta e scopul venirii sale. El are tot dreptul sa judece si sa condamne si o va face la a doua venire a sa, iar judecata lui va fi dreapta.

Judecata mea nu e drepta daca eu condamn pacatosul si nu pacatul din el. Singurul lucru ce am drept sa il condamn eu, un pacatos, e pacatul din mine si din altii. Dar nici critica pacatului nu e dreapta daca motivul pentru care o fac e gresit. M-am surprins de multe ori criticand anumite atitudini ale celor din jur, cu dorinta sincera de a-i vedea schimbandu-se in bine, insa pentru ce motiv? Aici e uratenia pacatului criticii. Vreau ca oamenii sa se schimbe in bine, nu ca sa fie ei fericiti cu Dumnezeu, nu ca Dumnezeu sa fie slavit, nu pentru ca e o datorie a mea de a-L sluji cu dragoste, nu.. toate astea ar fi adevaratele motivatii corecte pentru actiunile noastre, insa ceea ce am vazut in viata mea a fost o motivatie gresita foarte subtila: Vreau schimbare in altii pentru ca imi doresc trezire spirituala, imi doresc o biserica vie, imi doresc intalniri pline de prezenta Duhului lui Dumnezeu. O ce motivatie gresita si egoista e aceasta! Isus nu a avut niciodata astfel de ganduri care sa il anime. El nu a cautat niciodata o lucrare de succes. Atunci cand a scos din Templu pe cei ce vindeau si cumparau, supararea lui Isus nu era pentru ca lucrarea lui nu merge cum trebuie, sau pentru ca el nu se putea inchina acolo… el se putea inchina Tatalui oriunde si era in comuniune continua cu Tatal. Gestul lui Isus a fost cauzat de intunecimea spirituala a oamenilor, si chiar faptul ca a pus mana pe bici a fost un gest izvorat din iubire, asemeni unui parinte ce isi disciplineaza copilul. Da.. trezirea spirituala, dorinta dupa o biserica vie, dupa o inchinare proaspata, sunt dorinte foarte bune, si Isus le-a avut, insa daca realitatea nu sta chiar asa, pericolul e mare sa cad in pacatul nemultumirii din punct de vedere spiritual, nemultumire si cartire referitor la comunitatea in care ma gasesc, si de aici pana la critica mai e un pas foarte mic, pe care l-am facut de multe ori fara sa imi dau seama ca nu rezolv absolut nimic. Apoi observ ca tot ce am realizat a fost sa adaug la pacatul nemultumirii si pacatul criticii.

Care e solutia totusi? Toate raspunsurile se gasesc in Dumnezeu. Dumnezeu e dragoste, iar dragostea nu are nevoie de raspunsuri, pentru ca ea are toate raspunsurile. Poate ca voi mai scrie despre adevarurile acestea, insa acum vreau doar sa spun ca inainte de a primi un raspuns trebuie sa crezi ca deja il ai, deja l-ai primit, si nu mai ai nevoie de el…astfel il vei avea. In primul rand pacatul incepe de la nemultumire. Isus a promis ca e cu mine, Isus a promis ca e acolo cand 2 sau 3 se aduna in numele lui. El nu se sperie de ceilalti 10, 20 sau 50 care nu au venit in numele lui, ci mai degraba cel rau se va speria de Isus. mai de graba cei nepasatori vor fi atinsi de prezenta lui Isus. Acesta e un adevar eliberator pentru cei care se simt nesiguri de calitatea spirituala a adunarii lor. Isus e suficient pentru oricine pentru ca e Dumnezeu. omul care il are pe Dumnezeu nu mai are nevoie de nimic, dar doar omul care e gata sa renunte la tot il poate avea pe Dumnezeu si impreuna cu el toate lucrurile. A renunta la tot inseamna a renunta nu numai la pacate exterioare, la ganduri murdare sau egoiste ci tot inseamna chiar tot. A renunta la sine, acest raspuns e valabil in toate situatiile. Trebuie sa renunt la visul de a vedea trezire spirituala? Da, in sensul ca trebuie sa pun aceasta dorinta la locul ei, in Dumnezeu! Si locul nici unei dorinte nu e inaintea lui Dumnezeu, si nu e inaintea oamenilor. Cea mai mare porunca e sa il iubim pe Dumnezeu si a doua e sa ii iubim pe oameni. Porunca evanghelizarii lumii, si porunca sfintirii bisericii vin imediat dupa cele doua porunci mari, ori daca atitudinea mea e critica la adresa oamenilor, lucrul acesta nu poate coexista cu dragostea fata de ei, e imposibil. E imposibil sa fi condus de un spirit critic si sa fi calauzit de Duhul Sfant in acelasi timp. Dragostea nu se gandeste la rau, dragostea nadajduieste totul, si sufera totul, si in nici un caz nu cauta folosul sau, chiar daca acesta e un folos spiritual.

Mi-am amintit de experientele celor care au petrecut timp in inchisorile comuniste. Daca Richard Wurmbrand s-ar fi gandit in inchisoare cat de rai sunt cei care l-au tradat si in ce stare jalnica este biserica si poporul roman, daca s-ar fi lasat cuprins de deznadejde cum s-ar mai fi putut ruga si cum ar mai fi putu compune in fiecare noapte cate o predica? Daca s-ar fi gandit ca e prea mare galagia si forfota in celula, ca subiectele de discutie ale altora sunt prea deranjante pentru, cum ar mai fi putu sa fie o marturie asa de vie chiar acolo in inchisoare?! Noi nu suntem in inchisoare, nu avem in preajma noastra oameni depravati sau atei, ci oameni care il cauta sau l-au cautat odata pe Dumnezeu, dar nu au parte de atata lumina poate ca si noi. Cel rau ii tine in ignoranta fata de Cuvantul lui Dumnezeu, si acesti oameni traiesc vieti infrante de pacat. Nu, nu vorbesc despre crime sau abuzuri de droguri ci despre mandrie, dorinta de a iesi in evidenta, ambitii egoiste, minciuna, lucruri de care nici nu isi dau seama ca sunt legati. de multe ori diferenta intre noi si ei e doar faptul ca noi avem lumina, dar oare avem si putere sa invingem aceste pacate? Puterea e tot in El!

Atitudinea corecta e de a avea o dorinta si mai fierbinte ca toti sa fim mantuiti de pacatele noastre, nu doar iertati ci salvati si schimbati. Cand intelegem ca de la Domnul trebuie sa primim totul, suntem eliberati de asteptari de la oameni si ne dam seama ca rolul nostru cel mai important este acela de mijlocitor si de calauza spre Hristos, ceea ce este Duhul Sfant, cel care ne umple ca sa fim placuti lui Dumnezeu. Cand intelegem ca in Hristos Dumnezeu ne-a dat totul, nu mai avem nevoie de nimic, ci dorim ca si ceilalti sa cunoasca aceasta plinatate. Si rugaciunile si actiunile noastre vor fi animate de aceasta, trairea noastra va fi dupa modelul vietii lui Isus iar oamenii vor fi atrasi la El. Cand Isus e inaltat prin viata noastra, el atrage la sine pe toti oamenii.

Advertisements

One Comment on “Spiritul Critic”

  1. reepichip says:

    AMIN! It WILL be so 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s