Chemat dupa Planul lui Dumnezeu 1

Ma gandeam intr-una din zilele trecute ce inseamna sa fi chemat dupa planul lui Dumnezeu, sa sti ca lucrarea ta e aprobata de Domnul, El te-a trimis si te insoteste cu puterea lui, de fapt sa sti ca iti faci partea ta in lucrarea Lui. Era prima zi de toamna autentica, cu o ploaie rece care nu s-a mai oprit toata ziua, cu frig si cu vant ce punea la incercare in modul cel mai serios rezistenta copacilor obisnuiti peste vara doar cu adieri caldicele. Toata ziua aceea nu a fost curent si din cand in cand priveam pe fereastra luand o scurta pauza din cititul unui roman de Dostoievski, sau din parcurgerea unui studiu pe cartea Apocalipsei. Vremea de afara, desi creea o buna atmosfera atat pentru Dostoievski cat si pentru Apocalipsa, nu imi parea dezolanta, ci aceasta schimbare brusca a climei imi parea foarte interesanta, cel putin in acea prima zi. Era ca si senzatia ce o ai cand intalnesti o persoana hotarata care stie ce vrea de la viata, la fel si toamna stia foarte bine ca de acum e timpul ei, si iata ca deja si-a intrat in rol aproape cu entuziasm daca putem zice asa. Meditand la lucrurile ce ma interesau atunci cautam raspunsuri legate de ceea ce inseamna sa ai o chemare autentica din parte Domnului pentru o lucrare, si ce inseamna sa nu ai asemenea chemare. Negasind raspunsuri care sa faca pace in mintea mea intre ideile ce parca se aprinsera intr-o disputa, deodata gandurile mi se oprira asupra unui eveniment situat cu mult in trecut.

Imi imaginam deja decorul pe fondul caruia s-au petrecut acele evenimente, si parca faptul ca orice monitor, televizor sau altceva de genul asta nu functiona din lipsa de curent a dat mai multa putere imaginatiei mele. Vedeam un munte stancos la capatul unei pustii imense, iar atmosfera tensionata era in acelasi timp foarte statica, de parca in ciuda linistii de mormant, ceva era pe cale sa se intample, ceva plutea in aer. Totul era scaldat intr-o lumina difuza data de cerul tot la fel de cenusiu cum il vedeam si pe fereastra camerei mele, insa departe inspre Mare se vedeau fulgere din cand in cand ca prin ceata. Nimic nu se misca in intinderea aceasta vasta si pustie decat un om care se indrepta incet spre inaltimile stancoase ale muntelui. Dupa cum era imbracat era dintr-o alta era sau poate dintr-o alta lume. Oare ce ganduri avea in timp ce urca muntele, privind salbaticia acelui peisaj? Oare gandurile lui se mai intorceau si dupa atatia ani spre poporul sau? Am luat Biblia sa citesc intamplarea povestita chiar de catre el.

Distras din gandurile sale Moise vede de departe un tufis arzand. Nu isi imagina ca Dumnezeul israelitilor, din mijlocul carora a plecat cu 40 de ani in urma si cu care nu a avut nici inainte legaturi stranse, avea sa i se descopere. Ingerul Domnului se arata intr-o flacara de foc ce ardea intr-un tufis, si e interesant faptul ca Dumnezeu a asteptat ca Moise sa se apropie inainte sa ii vorbeasca. Ce s-ar fi intamplat daca Moise nu s-ar fi apropiat? Dumnezeu ar fi putut sa ii apara lui Moise in asa fel incat sa-l uimeasca prin puterea prezentei sale, dar El alege sa coboare intr-un fel ce la prima vedere nu parea a fi nimic iesit din comun. Moise insa observa dupa ceva vreme ca focul continua sa arda si tufisul ramane in continuare intact. Atunci curiozitatea ii este starnita, se apropie si aude o voce care il cheama pe nume. Primul pas apartine intodeauna lui Dumnezeu dar al doilea ne apartine noua. Pe unii Dumnezeu ii cheama direct pe nume cum s-a intamplat in cazul lui Samuel, pe altii Dumnezeu ii cheama printr-o viziune cu totul supranaturala cum s-a intamplat cu Isaia sau Ezachiel, iar pe altii ii cheama mult mai subtil, prin ceva destul de obisnuit cum ar fi un tufis arzand. Din faptul ca tufisul nu se mistuia intelegem hotararea si perseverenta lui Dumnezeu de a i se descoperi lui Moise. Astazi, de cele mai multe ori Dumnezeu vorbeste subtil, din interior. Daca vezi in tine o dorinta de a-l sluji pe Dumnezeu care nu se mistuie oricat de mult arde acolo in inima ta, apropie-te cu indrazneala de Dumnezeu si iti va vorbi si tie. Cea mai mare dorinta a lui Moise cred ca era eliberarea poporului sau, acesta era focul care niciodata nu s-a stins in inima lui timp de 40 de ani. Vedem cum tocmai incercarea de a pune in practica aceasta viziune l-a fortat sa se refugieze in pustie, unde de-a lungul anilor in inima lui si-au facut loc si alte vise, pentru ca in acest timp s-a casatorit si s-a realizat pe plan material. In mod sigur de-a lungul anilor a mai vazut multe tufisuri arzand sub soarele torid, insa doar unul singur ardea fara sa se mistuie, si la fel era in inima lui si viziunea unui popor Israel liber.  Numele care il da intaiului sau nascut, Ghersom este semnificativ: „sunt strain intr-o tara straina”. Dorinta ce a sadit-o Dumnezeu in adancul fiintei noastre este rugul aprins in preajma caroruia vom gasi chemarea lui pentru vietile noastre.

Dintre toti copacii in care Flacara lui Dumnezeu ar fi putut sa se aprinda, Domnul alege un tufis, fapt ce arata umilinta si puterea lui Dumnezeu, care in Isus s-a coborat la nivelul oamenilor, si acum vine sa traiasca prin flacara Duhului Sfant in toti cei ce se smeresc si isi recunosc propria saracie spirituala. Cei smeriti primesc har in vreme ce Domnul se impotriveste celor mandri, e un principiu fundamental al vietii de credinta.

Cand Domnul vede ca Moise se apropie, il cheama pe nume. La fel se intampla si cu noi, Domnul ne cheama la o slujire, in momentul in care vede ca urmam soapta Duhului Sfant din noi. Noi nu trebuie sa avem pretentia de a avea o revelatie sau de a auzi vocea Domnului in mod fizic, pentru ca El ne-a dat tot ce a avut in Isus, si prin cuvantul lui scris a spus tot ce a avut de spus. Moise este oprit apoi de Dumnezeu la o anumita distanta, insa noi avem acces liber oricand in prezenta lui Dumnezeu prin jertfa lui Isus.

Peste tot de-a lungul istoriei Dumnezeu s-a folosit de oameni. Cazurile cand Dumnezeu actioneaza fara ajutorul oamenilor servesc doar pentru a creea contextul lucrarii sale prin intermediul oamenilor. Pentru Dumnezeu e mult mai usor sa creeze un univers decat sa formeze caracterul unui om. Nimic nu este prea greu pentru Domnul, insa universul l-a creat in 6 zile dar pentru formarea caracterului unui om de multe ori 60 de ani nu sunt suficienti. In cazul lui Moise, Domnul a trebuit sa lucreze la caracterului lui 40 de ani! Inainte de a-l trimite pe Moise sa scoata poporul din Egipt, Domnul afirma ca El va face lucrarea de eliberare a israelitilor. Lucrarea lui Dumnezeu inainte de a ajunge la aspectul practic isi are originea in rugaciunile poporului lui Dumnezeu. Realizarea unei lucrari eficiente nu ar fi putut porni doar din dorinta poporului Israel dupa libertate, pentru ca ar fi fost imediat inabusita de egipteni. Omul care se lupta fara sa fi fost chemat de Domnul este intr-o situatie asemanatoare, si mai sus am prezentat cateva ganduri despre ceea ce inseamna o chemare autentica. As mai adauga un principiu, orice lucrare trebuie facuta pentru Slava lui Dumnezeu, iar cel mai greu e sa distingem intre Slava lui Dumnezeu si succesul lucrarii.

Moise raspunde foarte bine: „cine sunt eu sa merg la Faraon si sa ii scot pe israeliti din Egipt?” Cine sunt eu?! Cu alte cuvinte Moise si-a recunoscut totala inadecvare pentru o lucrare asa de mare, chiar imposibil de realizat. Domnul ii spune ca il va trimite sa ii scoata poporul din Egipt, si chiar din aceasta afirmatie se intelege modul de lucru al lui Dumnezeu. E clar ca puterea lui Moise e nesemnificativa cand vine vorba de asa o lucrare mare, insa din exprimarea lui Dumnezeu intelegem ca Moise e cel care va face aceasta lucrare, avandu-l pe Dumnezeu in spatele lui. Dumnezeu acum locuieste in fiinta interioara a credinciosilor, tot ce avem de facut e sa ii permitem sa lucreze prin noi. Au fost nevoie de 40 de ani pentru ca Moise sa inceteze sa spere ca in El s-ar putea afla solutia eliberarii poporului sau. Multi oameni recunosc ca nu pot face ei totul fara Dumnezeu, insa au impresia ca macar ceva tot pot sa faca. Moise nu a sperat pentru o secunda ca influenta ce o mai avea poate la curtea faraonului il va ajuta sa rezolve ceva pe plan diplomatic. El nu a avut nici o speranta de care sa se agate, si tocmai astfel de oameni cauta Dumnezeu, oameni care sa fie gata sa se increada in El pentru realizarea tuturor lucrurilor, de la o intalnire de scoala duminicala pentru copii, pana la a vorbi in fata conducatorilor lumii. Moise nu a gasit nici un motiv pentru care Dumnezeu sa-l fi ales pe el, desi existau motive suficiente, insa aici vedem umilinta acestui om, care nu a pus pret pe experienta si influenta lui. Apostolul Pavel spune in epistola catre Corinteni „eu sunt nimic”, si in alt loc „nu mai traiesc eu ci Hristos traieste in mine”. Dumnezeu se poate manifesta in oameni doar atunci cand acestia sunt nimic, pentru ca in vreme ce oamenii folosesc ca materie prima pentru creatia lor ceea ce deja exista, lui Dumnezeu ii este propriu sa creeze din nimic. A creat lumea din nimic, si a suspendat pamantul pe nimic. Nimicul este un material foarte pretios si rezistent in economia lui Dumnezeu. Daca vrei ca Dumnezeu sa faca ceva din tine, trebuie sa devi un nimeni, abia atunci El te va putea folosi.

Advertisements


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s