The world is a friendly place after all…

Exista multa suferinta in lume, de multe feluri. Sunt bolnavi de boli incurabile, sunt cei ce sufera deceptii de tot felul, batrani care nu mai au nici o bucurie in viata, oameni care muncesc mult prea mult, mereu pastrand parca o speranta ca intr-o zi va fi altfel, poate cand copiii vor fi mari, sau poate cand vor ajunge la pensie, sau poate chiar mai devreme, in saptamana de concediu (care trece si ii lasa tot obositi)

Nu despre latura asta obscura a existentei vreau sa scriu, pentru ca acum gandurile mele sunt luminoase si optimiste. Exista suferinta… dar ar putea sa nu existe. Mi-e foarte clar acum ca totul depinde de perspectiva ce o avem asupra lucrurilor. Suferinta de orice fel e cauzata in esenta de separare. Vrem sa fim cunoscuti si iubiti, asa cum suntem, ca sa putem fi intr-adevar ceea suntem. Avem nevoie de cineva pentru a ne putea defini, pentru ca nu stim cine suntem decat in raport cu alte fiinte. Si astfel teama de moarte, de despartire de tot, este catalizatorul oricarei suferinte fizice sau psihice. Daca am sti cine suntem cu adevarat, nu am mai suferi.

Si ceea ce suntem noi e ceva mai mare decat capacitatea noastra de intelegere, care nu va fi niciodata suficienta pentru a ajunge la aceasta cunostinta. Mintea ma poate ajuta sa rezolv o ecuatie matematica, si sa gasesc raspunsul corect dincolo de orice indoiala, dar nu imi va raspunde in acelasi mod infailibil la intrebarea „ce e omul?” Mult mai de folos am gasit ca mi-e sa gasesc indicii in natura, in alti oameni, informatii pe care nu incerc sa le sistematizez ca sa ajung la un raspuns clar si simplu, ci mai de graba pornesc de la o intuitie ce o am referitor la fiinta umana, si de la credinta ca atunci cand crezi ceva cu adevarat, sinceritatea ta iti creeaza dreptatea, astfel noi creem lumi in fiecare zi, noi ne creem lumea in care traim, buna sau rea. Si ceea ce cred, este ca de fapt exista o Forta care guverneaza destinele oricarui om, si acum lucrurile devin putin complicate pentru ca destinul meu e controlat pe de-o parte de ceea ce cred, dar dincolo de asta cred ca e controlat de acea Fiinta Suprema, si atunci celelalte credinte ale mele, fie optimiste sau pesimiste, nu mai au aceeasi putere. Totusi, fiecare om trebuie sa aibe credintele lui personale… si le are. Unii cred ca nu cred in nimic. Eu cred ca ceea ce credem devine adevarat, noi ne creem propria lume, cum spuneam.

Si mai cred ca doua lucruri opuse pot fi adevarate simultan. Si mai cred ca dincolo de toate astea exista acel punct fix si neschimbabil, acea Forta si Fiinta, Dumnezeu, sau orice nume i-am da. Si exista!!! De unde stiu? Pentru ca asta cred! Eu sunt de acord si cu tine daca zici ca nu exista nimic, nu are sens sa te contrazic pentru ca acesta e realitatea pe care o traiesti.

Mai cred ca lumea e un loc bun si viata e un dar, un privilegiu. Puteam sa nu exist, dar iata ca sunt aici… pot respira aer, pot privi un apus, pot canta la pian, pot auzi valurile marii.

Advertisements


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s