Despre denominationalismul religios.

De la bun inceput vreau sa ma declar un amator in chestiuni clericesti, unul care doar face anumite observatii si le prezinta, poate folosind termenii nu intotdeauna in felul cel mai adecvat, dar sper ca ideile principale sa nu-mi fie intelese gresit.

Poate multi nu vor fi de acord cu mine daca le-as spune ca uneori vad toate confesiunile religioase ca un paletar de culori. Pornind de la culorile sobre, chiar reci, spre cele aprinse, pline de viata. De fapt, poate albul (care nu este o culoare) ar fi pararela crestinismului adevarat daca ar fi sa il transpunem in lumea culorilor. Hm.. interesant punct de vedere am descoperit aici. Crestinismul adevarat nu e intruchipat de nici una dintre cultele existente, in sine. Biserica adevarata nu este un cult, pentru ca orice cult fie el cat de conservator si biblic, a imprumutat cate ceva din cromatica filozofiei acestei lumi, daca nu in chestiuni teologice (ceea ce nu e putin probabil) atunci, in ceea ce priveste organizarea. Si daca tot vorbim de culori, Biserica e chemata sa fie lumina in lume iar fizica ne invata ca lumina alba se descompune in cele 7 culori ale curcubeului, cand trece printr-o prisma. Ei bine, prin prisma gandirii omenesti si Biserica ajunge sa se descompuna in mai multe denominatiuni crestine. Dar in realitate exista o singura Biserica.

Biserica adevarata nu e intruchipata exclusiv de nici o confesiune dar cred ca orice denominatiune religioasa poate avea puncte comune cu Biserica. In rai nu vor intra ortodocsi, catolici, penticostali, baptisti sau martori ai lui Iehova, mormoni, adventisti, musulmani, budisti etc…, ci vor ajunge acolo cei care l-au iubit pe Isus, cei cu inima curata vor vedea pe Dumnezeu.

Poate unele culori par foarte indepartate de albul luminos, dar sa nu uitam ca oricum exista o diferenta fundamentala intre culori si alb, asa ca oricat de deschisa ar fi o culoare, albul ramane alb. De aceea Isus nu a infiintat un cult. Gandirea lui era pura, si noi ca si crestini trebuie sa invatam sa vedem dincolo de denominationismul religios, Biserica Adevarata, cea fara pata, mireasa lui Hristos. Si mai e ceva legat de culori, cu cat e mai inchisa o suprafata, cu atat va aparea mai luminoasa prin obiectele din jur ce le reflecta – si invers – cu cat e mai deschisa suprafata, ea va reflecta lucruri mai inchise la culoare. Poate de aceea scrie in Biblie “nu fi prea neprihanit”. Daca esti mai neprihanit decat esti cu adevarat, viata ta va reflecta adevarul si acesta nu va fi unul luminos.

Si acum sa revin la titlu, introducerea a fost mai lunga, dar ceea ce am de spus nu cred ca va mai ocupa mult spatiu. Cum ziceam, conteaza ceea ce viata noastra reflecta. Poti sa traiesti intr-un mediu religios sobru, solemn, traditionalist si viata ta sa reflecte lumina adevarata dar la fel de bine poti fi intr-un mediu religios modern, liber de traditii si obiceiuri, si viata ta sa reflecte intuneric si tristete. Aici voiam sa ajung.
Nu e vorba de o alegere intre traditionalism si modernism aici, insa as vrea sa semnalez in principal unele aspecte negative ale miscarilor moderne, carismatice in paralel cu acestea cateva observatii pozitive cu referire la teologia traditionala.

In miscarile cu iz carismatic am observat:

– O lipsa a bucuriei adevarate care se vede clar pe fetele lor, pentru ca cei mai multi se opresc la faza disperarii dupa prezenta lui Dumnezeu, si uita sa se mai bucure in credinta.
– O relatie cu Dumnezeu de pe urma careia credinciosul urmareste sa obtina ceva… pace, bucurie, experiente, vindecare, etc, si uita ca Dumnezeu ne-a dat in Hristos totul.
– inversarea ordinii firesti: mai intai lucrarea Duhului Sfant si apoi emotiile puternice. Am observat ca la unele intalniri sunt starnite emotiile cu scopul de a constata la sfarsit lucrarea Duhului Sfant. (un lucru la fel de gresit e sa pui accentul pe ratiune si astfel sa speri ca Domnul va vorbi… vor fi doar idei bine gandite)
– teologie dubioasa

Lucruri bune de invatat de la bisericile traditionaliste:
– Wurmbrand spunea ca teologia e ca vinul, cu cat e mai veche cu atat e mai buna (cel putin in aspectele cele mai importante)
– Toti sfintii au fost niste oameni veseli. Dostoievski spunea ca omul care nu e vesel, nu implineste in totul planul lui Dumnezeu cu el, scrie in Biblie “pururea va bucurati”
– Cel mai important – un mod corect de raportare la Dumnezeu. O intelegere corecta a dragostei pentru El. O incredere care trece dincolo de ratiune si o abandonare deplina a sufletului in Dumnezeu.

Inchei cu un citat din Meister Eckhart, teolog din secolul al XIII-lea: “Daca Dumnezeu ti-ar da la o parte saracia ta launtrica, te-ar coplesi de bogatie launtrica si de har si te-ar uni cu El insusi la cea mai mare inaltime pe care sufletul tau o poate indura, si atunci trebuie sa te socotesti lipsit de aceasta bogatie si sa-i dai toata cinstirea numai lui Dumnezeu, ca si atunci cand sufletul tau era lipsit de orice determinare, atunci cand Dumnezeu a facut din el ceva din nimic.”

Advertisements

6 Comments on “Despre denominationalismul religios.”

  1. flavius says:

    Un amator zici, dar un amator e unul care iubeste, – iar observatiile tale doara nu vin de altudeva, numa’ din dragostea cu care au fost scrise, pentru Biserica 🙂 Zic si eu ca daca ne-am strange in jurul lui Cristos vom vedea ca crestinismul e atat de simplu si curat, nu e o combinatie de culori, nici sisteme sau formule matematice. E Cristos si Tatal venind si locuind impreuna cu noi. E siguranta. E certitudine.

    Foarte pertinente observatiile asupra bisericilor cu iz carismatic. Mi-e mila sa vad atatia tineri care alearga dar nu stiu de unde au pornit. Pavel vorbea despre doua sau chiar mai multe tipuri de lucrari subliniind importanta temeliei, doar in Cristos!

    Ori, avand temelia in Cristos, stii ca ai pornit de la Golgota si din mormantul gol – iertat, si cu o viata noua, si niciodata singur pe cale! TREI realitati pline de putere! Disperarea de care vorbesti si tu e ori o moda, ori incapacitatea de a-L vedea pe Isus in tine, gata sa te calauzeasca, sa-ti vorbeasca, sa te asigure, sa te motiveze, sa iti dea vointa si infaptuirea in toate… E un curent care ne arunca intr-o foame dupa mai mult, mai mult, mai mult, foame si sete dupa Dumnezeu. Suna destul de frumos, dar Cristos a spus ca daca bem apa ce ne-o da El nu ne va mai fi sete niciodata. E in schimb nevoia noastra de a creste in omul launtric, de a ne transforma mai mult dupa Chipul lui Cristos, si asta o inteleg, dar cresterea asta spre acel “mai mult din El” nu se intampla pana ce nu intelegem ca avem radacini, ca avem o temelie. Asta-i bucuria. Orice-ar chestie ar fi, avand radacini si hrana va creste! Hrana vine prin radacini (Cristos), iar in celalalt plan, zidirea si lucrul ce-l avem de facut se aseaza pe Temelie (tot Cristos).

    Cred de aceea ca aceste biserici, as spune marea majoritate, nu as generaliza, pun accentul si zidesc pe o alta temelie, fara sa-si dea seama (emotii, semne, minuni, foame dupa ceva vizibil sa ne intareasca in credinta). Si au o foame care trebuia sa fie implinita deja. Cand esti satul – adica sigur de mantuirea lui Cristos – poti creste si poti lucra.

    Totusi, eu am destule temeri si pentru bisericile traditionale. As putea spune despre ele si eu ca vechimea se simte si in lipsa mobilitatii, a prospetimii mesajului, a miscarii vizibile. Stam intre patru pereti, si am uitat si noi care e vestea buna si de ce anume e asa de buna. Si nefiind motivati, ziditi, insufletiti de Evanghelia lui Cristos ne-am oprit din zidit. Ducem in schimb pe alocuri lupte anti-relevanta, suntem moralisiti, adesea legalisti, si avem fiecare cate o lista de oameni care, zicem noi, Dumnezeu sigur nu ii iubeste. Ori cel putin asa pare dupa felul in care condamnam unii oameni, si ne fastacim cand pacatosii aia intra in biserica noastra. Daca nu se imbraca ca noi, nu e bine, daca asculta rock crestin, nu-i bine iara. Incremeniti in ceea ce stim noi traditionalistii mai bine, sa nu fim aparatori ai formei, ci aparatori ai credintei. Imi place ce zicea R. Wurmbrand pledand pentru imbratisarea modului de inchinare al tinerilor. Stii, nu? In introducerea la cartea “Drumul spre culmi”.

    Iubesc ambele biserici, si tot ca amator am scris si eu acestea… Avem nevoie de Cristos.

    Cat despre un vin bun, prefer vinul ce-l vom bea in Imparatia lui Dumnezeu ☺ Atunci sa vezi. Una peste alta, deacord cu introducerea, sunt atatea tipuri de biserici, dar Dumnezeu nu ne-a pus intr-o biserica sau in alta, ci ne-a pus in Cristos. Si doar in El vom fiiiii Biserica. Nu ne-a asezat intr-un sistem religios mai traditional, sau mai modern, ci intr-o relatie cu El, din care sa traim.

    • soulrended says:

      asa-i cum spui. mersi de completari. ar mai fi fost multe de zis, de exemplu si faptul ca bisericile mai noi au multe lucruri bune, in timp ce bisericile traditionale au si ele nevoie de reforma in multe domenii. pana la urma cultele astea sunt un fel de rau necesar… nu cred in ecumenismul religios.

  2. adina says:

    Christianity came in as life, sheer daring that risked everything for the faith. The change began when Christianity came to be regarded as doctrine. This is the theory; it was about that which was lived. But there still existed some vitality, and therefore at times life-and-death disputes were carried on over “doctrine” and doctrinal formulations. Nevertheless doctrine became more and more the distinctive mark of being a Christian. Everything then became objective. This is Christianity’s theory. Then followed a period in which the intention was to produce life by means of the theory; this is the period of the system, the parody. Now this process has ended. Christianity must begin anew as LIFE!!
    (Soren Kierkegaard)

  3. mihailandrei says:

    Hristos a intemeiat o singura Biserica si nu 30000 de “culte” crestine cate exista azi in lume.

    ” Este un Domn, o credinţă, un botez, “(Efeseni 4,5)

    Iata ce mai spune Apostolul….

    “Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să NU fie DEZBINARI între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere (1 Cor 1-10)

    Nu spune sa fim dezbinati in diverse confesiuni, spune sa fim uniti in acelasi cuget (credinta cea dreapta).

    Iar cei care produc dezbinari in Biserica ,sunt denumiti “oameni firesti, care nu au Duhul”, iar scopul lor imediat si de perspectiva este atacul asupra unitatii credintei…
    “Aceştia sunt cei ce fac dezbinări, (oameni) fireşti, care nu au Duhul”(Iuda 1,19).
    Zilnic se mai trezeste cate un eretic sa-si creeze propria lui secta.
    John Smith si Thomas Helwys(baptisti),A.J. Tomlinson si Charles Parham(penticostali),William Miller si Ellen G. White (adventisti),Charles T. Russell (yehovisti)…etc

    • soulrended says:

      Multumesc de completari. Crestinii adevarati sunt caracterizati de iubire, acestea sunt cuvintele Mantuitorului. Totusi, eu unul nu m-as grabi sa numesc pe nimeni eretic.


Leave a Reply to soulrended Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s