Un Dumnezeu neinduplecat (I)

Am o problema cu titlurile cateodata, nu imi vin in minte cele mai potrivite. ideal ar fi ca un titlu sa contina in el intreg articolul intocmai cum o ghinda poate sa contina o intreaga padure de stejari… asa ca voi reveni la titlul cu care ma gandeam sa incep, cuvintele care au reprezentat de fapt izvorul acestor ganduri pe care le voi expune. Deci schimb titlul, voi ati citit deja articolul cu titlul schimbat, inainte sa-l schimb era “Dumnezeu nu se lasa batjocorit”, un titlu biblic, ce nu ar suna fals sau controversat, legat de subiect intr-adevar, dar in acelasi timp o incercare de a scapa de actualul titlu. Si de ce am vrut sa scap de el? Pentru ca ar putea fi inteles gresit. Cineva mi-ar putea aminti ca Dumnezeu s-a lasat induplecat de Avram, de Moise, de Ezechia si se pare ca El si-a schimbat planurile in urma rugamintilor acestor oameni. Dar nu la asta vreau sa ma refer.

Citeam rugaciunea poporului Israel din Isaia 63 si 64, si apoi raspunsul Domnului din capitolul 65.

Isaia 64 este unul din cele mai tulburatoare texte ale Bibliei. In marea lui parte, textul Biblic nu este incarcat cu emotie, ci mai degraba caracterizat de o luciditate rationala. Chiar si episoadele din viata lui Isus ne sunt prezentate in maniera aceasta. Si e mai bine asa, pentru ca ar fi fost o incercare lamentabila sa insotesti faptele concrete de o importanta colosala cu niste epitete, metafore sau mai stiu eu ce, sperand sa trezesti sentimentele ce le-au produs in realitate, sau ar fi trebuit sa le produca. Cine ar putea sa descrie episodul rastignirii, sa explice ce s-a intamplat intr-adevar acolo?

Totusi, Biblia e o carte in care gasim si texte de o sensibilitate extraordinara. Cititi numai aceste capitole din Isaia, sau cartea Iov, sau Cantarea Cantarilor. Rugaciunea prorocului Isaia are ceva din patosul cu care vorbea si Iov. Si cuvintele lui Isaia ca si ale lui Iov devin colturoase uneori “De ce Doamne ne-ai facut sa ne ratacim de la caile tale? De ce ne-ai impietrit inimile ca sa nu ne temem de Tine? Nu te mania prea tare Doamne! Dupa toate acestea vei continua sa taci si sa ne pedepsesti atat de aspru?” Profetul aminteste si de acele vremuri in care simtea fiorul launtric al lui Dumnezeu si dragostea, compasiunea lui.
Atmosfera capitolului 63 este incarcata, tensionata ca o furtuna ce sta sa izbucneasca. Sentimente contradictorii se intalnesc in inima profetului, il recunoaste ca Tata pe Dumnezeu, dar apoi nu intelege cum de i-a abandonat in starea aceea, isi plange de mila pentru poporul sau si inconstient proiecteaza totul asupra lui Dumnezeu. Dar oare nu avea dreptate intr-o oarecare masura sa il socoteasca pe Dumnezeu responsabil, ne intrebam si noi astazi… Ar avea dreptate desigur, si totusi nu ar avea. Daca Dumnezeu ar putea fi invinuit de ceva, pe drept, El singur si-ar da demisia. Insa Dumnezeu ne intelege si cand gandim asa in privinta lui, El intelege si faptul ca noi nu il intelegem.
In capitolul 64 parca furtuna se dezlantuie. “O, de ai despica cerurile si ai cobora!” exclama profetul evocand episodul din pustia Sinai cand Domnul intr-adevar a coborat in mijlocul poporului, slava lui a umplut muntele si groaza a intrat in toti si nu puteau suferi vocea lui ca de tunet si pericolul de moarte care insotea prezenta lui. Dar toate acestea nu mai contau acum pentru profet. Gandul sau era la acel fior launtric, cel de la care apornit intreaga sa disperare dupa Dumnezeu. Nu mai conteaza ca muntii tremura, focul mistuie totul in jur, neamurile tremura. Da, neamurile tremura si nu el cel care se roaga. Poate si el e cuprins de groaza in fata acestui tablou dar nici macar asta nu conteaza. Important este ca El a coborat, o de s-ar auzi acel tunet al cerurilor despicate! Si apoi ca un torent urmeaza cuvintele profetului, marturisiri ale faradelegilor presarate cu implorari disperate, afirmatii increzatoare dublate de teama ca au fost abandonati. “nu te mania prea tare Doamne, sa nu ti minte pentru totdeauna nedreptatea noastra! Priveste spre noi te rugam caci suntem poporul Tau” Suntem poporul tau, a ramas singurul argument pe care il mai puteau invoca. “Tu esti Tatal nostru, vei continua sa taci si sa ne pedepsesti atat de aspru?” Ii e imposibil sa accepte ca Domnul ar fi putut sa-i paraseasca cu totul, desi aceasta este teama care il roade pe profet. Chiar tacerea lui Dumnezeu nu vrea sa o inteleaga ca indiferenta, ca o absenta pur si simplu, ci probabil inconsient el o percepe ca cea mai aspra dintre pedepse. Increderea profetului este marturisita parca prea asiduu, poate intr-un fel provocator, astfel ca prin tot ce spune incearca sa obtina un raspuns din partea Domnului, insa nu e vorba aici de nimic calculat, ci de un suvoi de sentimente izvorand din adancul inimii, pentru ca desi cerurile nu s-au despicat, zagazurile din adancul sau s-au rupt. Asta e ceea ce se numeste a-ti varsa inima inaintea lui Dumnezeu, ceea ce a facut si Iov si David si Ieremia si Osea.

Totusi, in urma acestei rugaciuni nascuta din zbuciumul sufletesc al profetului incarcata cu o putere asemanatoare doar cu cea a fulgerului din mijlocul furtunii, o putere data de increderea ca te adresezi singurului care poate sa raspunda, cu toata sinceritatea de care esti capabil pana la limita nebuniei, totusi in urma acestei rugaciuni, cerurile nu trec cu troznet ci in mod poate inexplicabil se lasa tacerea.

Poate ca la fel cum in Geneza, la inceput, este scris despre apele de sus si apele de jos, existe si niste ceruri de sus si ceruri de jos, adica o Imparatie a lui Dumnezeu care salasluieste in noi. Cerul din noi. De aici ne vorbeste Dumnezeu, si binecuvantati sunt cei care aud astfel vocea Lui. Si Dumnezeu raspunde. Dumnezeu locuieste acum in interior, in fiinta noastra interioara desi cerurile cerurilor nu-l pot cuprinde. Cand s-au rupt stavilarele inimii si omul a venit in fata lui Dumnezeu cu tot preaplinul inimii, rezultatul a fost ca Dumnezeu s-a lasat gasit si a raspuns.

Advertisements

4 Comments on “Un Dumnezeu neinduplecat (I)”

  1. reepichip says:

    e neclintit in hotararea de a face dreptate, chiar daca nu-I e deloc usor

  2. soulrended says:

    despre asta o sa scriu mai mult in partea a doua pe care sper sa o scriu, despre capitolul 65.

  3. Sorina says:

    I’m very impressed… Dom’le, tu chiar pricepi ceva atunci cand citesti textele astea… si pricepi bine si le zici la fel… M-ai lasat aproape fara cuvinte…


Leave a Reply to reepichip Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s