12 DRAFTS

Daca suntem la sfarsit de an, m-am gandit sa pun toate drafturile intr-un singur articol. Acestea sunt scrieri de-ale mele care nu au devenit articole pe acest blog, pentru ca, fie nu au fost terminate(cam toate sunt asa), fie au fost scrise mai mult in joaca, fie nu am considerat ca merita sa le pun pe blog. Acum le public pe toate “en gros” 🙂

:::: :: ::: :::: ::::::::: :: : ::::::::::: : :::::::: :: :::: :::::: :::::: ::: ::: ::::: :::: : ::: : :: : : ::::::::::

I. Einstein spunea

ca Dumnezeu nu joaca zaruri cu oamenii. Dar Philip Yancey spunea ca El joaca sah cu noi. Suntem liberi sa facem orice mutari am vrea, insa Dumnezeu, ca un mare maestru ce este, va gasi gasi intotdeauna mutarile necesare pentru a ne aduce acolo unde ne vrea. Pe langa muzica, alta pasiune de-a mea este sahul. In acelasi timp in viata mai jucam sah la mai multe mese. Ne luptam pe un front cu Dumnezeu la fel ca Iacov, si pe alt front ne luptam cu Satan si tot sistemul sau. In sah una din multele tactici este aceea de a arunca o momeala, o piesa lasata in bataia focului pentru a obtine un avantaj tactic de lunga durata in cazul in care momeala e muscata.
:
:
:
:
II. Asa cum scriam in articolul “despre muzica”, incerc sa gasesc notele melodiilor ce le aud ca niste curcubeuri formate din cuvinte in toate culorile, si sa le cant stiind ca fiecare culoare are locul ei si fiecare combinatie poate exista, pentru ca vrem nu vrem, traim intr-o lume postmoderna. Postmodernismul lumii inghite orice alte curente filozofice si pare infinit in toate directiile, dar in realitate este doar un alt sistem de gandire suspendat intre Alfa si Omega.
:
:
:
:
III. “does anybody know what we are living for?” (stie cineva pentru ce traim?) e versul ce mi-a ramas cel mai clar in minte din piesa The Show Must Go On, a celor de la Queen. Interesanta formatie si interesante versuri.

Nu stiu cati oameni isi pun vreodata intrebarea aceasta. Pentru ce traim? Pentru el viata era intr-adevar un spectacol, insa se pare ca acest spectacol a devenit o povara. Omul se obisnuieste cu toate, chiar si cu succesul. Orice lucru nou ne entuziasmeaza si asta ne da energie. O ocupatie noua, o rearanjare a mobilei in camera, o zi de intai, un album nou de la formatia preferata, toate astea au darul de a ne oferi o satisfactie mai lunga sau mai scurta in durata. Dar ne obisnuim cu toate, viata devine tot mai incarcata, un spectacol care trebuie sa continue, un spectacol al carui actor principal suntem noi, fiecare in parte. Si atunci vine intrebarea asta rascolitoare a lui Freddy Mercury, pentru ce traim? Ce rost are tot spectacolul acesta? Ce rost are tot ce am lucrat, lucruri in care am investit enorm, si apoi le-am abandonat ca sa jucam alte scenarii pe alte scene? Si pentru cine?
:
:
:
:
IV. Ce ai raspunde daca te-ar intreba Dumnezeu “ce vrei sa-ti fac?” asa cum l-a intrebat pe un orb pe cand umbla pe drumurile prafuite ale Israelului in urma cu 2000 de ani.
– ce vreau eu nu poate fi exprimat in cuvinte.
:
:
:
:
V. sunt omul care nu a gresit cu nimic, niciodata! Ce pretentii modeste am cu privire la mine, va ganditi cu siguranta, dar inainte sa ma judecati dati-mi voie sa ma explic. Si mai bine spuneti-mi voi, gandul acesta reactionar la afirmatia mea ca sunt inocent, gandul acesta nu va descalifica de la a ma putea judeca pe mine. Nu oameni buni… despre un om inocent nimeni nu va afirma niciodata ca este asa. Si nu ma astept sa va conving pe voi ca asta sunt, dar ce ma costa sa va explic? Stiu ca e un motiv absurd de a continua sa scriu acest articol…
:
:
:
:
VI. Imi plac toate aceste trei sporturi. Dintre toate cred ca mai intai am avut de-a face cu inotul. Totusi, e mult spus “inot”. Cand eram copil, pe la 6,7 ani mergeam la Felix si eram tare incantat de perspectiva unui colac pe care speram sa-i conving cumva pe parinti sa mi-l cumpere. In fiecare vara petreceam cate o saptamana cel putin la Oradea la Felix, si acum pot sa spun ca acolo am invatat sa inot, desi nu sunt un inotator foarte bun, inca. … va urma
:
:
:
:
VII. Drumul se intindea inaintea mea, dept si ingust, strabatand pamanturile din afara localitatii. Mergeam cu viteza pentru ca nu mai e nimeni pe drum, fara sa fiu atent la ceva anume si atunci mi-am dat seama de ceva. Exista astfel de momente neprevazute, in care ai o mica revelatie cu privire la tine insuti sau la alte lucruri din lumea aceasta. Ei bine, mi-am dat seama ca… si nu stiu cum sa o spun sa nu sune prea banal, am inteles atunci, ei dar de ce trebuie sa dam un titlu sau un enunt fiecarei experiente?! Mai bine va spun ce am inteles fara sa mai va spun si cum. Titlurile sunt pentru cei sofisticati, dar eu din contra am inteles atunci ca poate exista atata frumusete si atata gingasie acolo unde oamenii trec usor cu vederea. Aroma tare a unei aventuri misterioase, imbietoare dar in acelasi timp parca prea straina pentru un om instrainat de adevarata lui fire, imensitatea unui sentiment de plenitudine, de implinire si mirarea ca simt si vad ceea ce vad, mi-au lasat o impresie care nu se va mai sterge niciodata. De atunci inainte stiu ceva nou si clar.
:
:
:
:
VIII. nu stiu cum sa intru in lumea aceea, asa ca voi intra pur si simplu. si odata intrat nu mai ma pot opri sa nu ma tot minunez de ceea ce vad aici. toti sunt aici, chiar toti!! Il intalnesc pe el, si nu imi vine sa cred ca el e intradevar, daca ar sti el… “dar de ce crezi ca nu stiu?” imi intrerupe el gandurile, zambindu-mi larg si cald, hm.. sunt coplesit, atata fericire e mai mult decat credeam ca se poate indura. dar aici sunt toti, si vad acum ca fiecare e la fel de bun, la fel de frumos si unic in felul lui, unic… imi vine sa strig ca un nebun: UNIC!!!! Ha ha.. si strig, nu mi-e rusine de nimeni. Ii privesc pe toti din jurul meu, privesc in jur doar, si cred ca am uitat de mine cu desavarsire. Eu… eu nu mai contez, cred ca am incetat sa exist si am inceput sa traiesc in sfarsit. Si nu pot sa ma opresc din mirare, cand ii vad chiar pe aceia pe care ii consideram inferiori poate altadata, sau plictisitori, oameni simpli care nu ar pricepe in veci tot ce imi trece mie prin minte. He he… universul intreg nu valoreaza cat un asemenea om, iar eu, dar ce sa mai vorbesc de mine, de ceea ce credeam atunci. Ei stiu acum totul si ma inteleg si eu ii inteleg, erau perfecti si atunci, dar nu am vazut. Eram si eu perfect, era o joaca, da.. o joaca de-ascunsa in care trebuia sa cautam bajbaind, dar adevarul era aproape de noi. Toti aici ma iubesc, dar… oh acum vad cu adevarat, ce inseamna asta, e aerul ce-l respiram, e ceea ce tine loc de timp si spatiu, e insasi esenta lucrurilor, e totul, nu e doar un sentiment cum era dincolo, nu e ceva ce intra la concurenta cu ura, sau indiferenta, sau gelozia… astea sunt doar niste iluzii. Dragostea… si nu-mi pot controla zambetul, de prea mult entuziasm, dragostea, cine s-ar fi gandit ca aici ea va fi totul, realitatea din urma. Dincolo cei care iubeau nu erau intelesi, aici, e la fel de natural ca si cum era timpul atunci, e indispensabila, e peste tot si nu te poti ascunde de ea. Si P. a spus-o clar inca de pe atunci ca lumea e cladita pe 3 dimensiuni: credinta, nadejdea si iubirea. Ce gresit v-am inteles atunci, ca niste chestiuni religioase. Care religie?! Totul e atata de real. Credinta…. dar ce se intampla?! acum vad ca toti lumineaza, toti stralucesc! Ce lumina puternica, toti stralucesc!! Credinta, da ma bucur pentru tine, ma bucur ca te-am avut si atunci, (oh cuvintele astea de ce sunt asa sarace) acum te vad, si nu vreau sa dispari niciodata. Imi vine sa rad cand imi amintesc cum nu ma impacam nicicum cu tine atunci. Dar nu e corect sa spun atunci, dar ce mai conteaza? nimic nu e corect din ce am spus, dar tu esti cea care faci ca totul sa fie adevarat!!!!! Strig de bucurie!!! Tu faci totul adevarat! Si bucuria este lumina noastra. Dragostea este aerul ce-l respiram aici si Speranta este hrana cea de toate zilele. Iar zilele sunt fara nopti. Zilele sunt fara nopti!! Si totul e pe
:
:
:
:
IX. Voi intra in subterana… mai de mult mi-a venit ideia asta, dar mereu imi era greu sa duc la capat. Insa de data asta nu mai vreau sa dau inapoi. Va fi greu, voi fi singur, voi fi tentat sa fug cat ma tin picioarele inapoi in campiile placute dar pline de acel miros imbatator si otravitor care te adoarme intr-un somn din care nu te mai poti trezi. De atatea ori eram pe punctul de a adormi si asa dulce imi parea somnul, dar nu ma puteam impaca nicicum cu ideia ca acolo ma asteptau cele mai infioratoare cosmaruri. Stiu sigur ca asa ar fi fost. Oricum parfumul imbatator imi provoca tot felul de halucinatii chiar si acolo in starea aceea de veghe chinuita. Ma simteam sfarsit si incepeam sa ma gandesc daca chiar mai are vreun rost sa lupt contra somnului, eram foarte tentat sa ma resemnez si sa ma abandonez toropelii ce ma cuprindea tot mai mult. Si inca odata ma smulgeam din acea stare si ma ridicam sa merg mai departe sfarsit de orice vlaga. Macar daca as avea voie sa dorm, imi trecea prin minte si nu voiam sa recunosc absurditatea acestui gand. Dar iata ce ticaloasa situatie… nu ai voie sa adormi, de fapt nimeni nu te opreste, dar esti terminat daca o faci, insa nici nu-ti vine sa parasesti aceste campii halucinante. Ah ce aromata poate fi aceasta briza ce tremura printre florile de mac si ierburile matasoase, in acest amurg auriu. Ce miros puternic, aproape taios si nu imi dau bine seama daca e parfum de flori sau mirosul marii sau poate izul puternic al benzinei, sau poate toate trei intr-o combinatie irezistibila, ceva ce n-am crezut ca poate exista. Dar destul despre aceasta campie blestemata !
Voi merge in subterana acum. Aici nu e mai nimic de facut, aici e timp pentru toate dar nu e timp sa te gandesti care sa fie prima pe lista. Campia e sus si mirosul ei inca il mai simt, lumina inca mai patrunde semn ca nu m-am indepartat prea mult, si oricand as putea sa merg sus si sa mai iau o gura de aer, si apoi sa cobor sa imi revin si iar sa vad aceste ziduri dezolante, intunecoase ale subteranei mele.
:
:
:
:
X. Mi s-a oprit gandul pana la urma la Avraam. Gandurile nu sunt facute sa stea izolate, asa ca acum desprinzand acest gand din sirul in care a aparut, e foarte posibil sa nu se faca inteles in acelasi fel in care eu l-am inteles. Daca iei o nota dintr-o piesa muzicala si o asculti separat, poate va parea parea banala. Mi-am amintit de episodul in care Dumnezeu i-a cerut lui Avraam sa il jertfeasca pe Isaac.

Crestinii traiesc dupa legea dragostei. Dupa aceasta lege, sa-ti aduci fiul ca jertfa e ceva de neinchipuit, un lucru ce nici nu poate fi luat in considerare de nimeni in zilele noastre. Sa pui legea dragostei si uciderea singurului fiu iubit in aceeasi fraza e o absurditate, un non-sens. Biblia reia subiectul in alta parte si confirma faptul ca inaintea lui Dumnezeu o asemenea practica este o uraciune. Totusi, noi ce am face daca am fi intr-o situatie asemanatoare cu a lui Avraam?

Cateva posibile raspunsuri ar fi:
1.E imposibil ca Dumnezeu sa doreasca asa ceva. Sau daca intr-adevar imi cere asta, probabil ca Dumnezeu greseste… dar El nu greseste niciodata, atunci probabil ca m-am inselat si nu mi-a vorbit El, in orice caz n-am de gand sa fac lucrul asta. Dumnezeul pe care il iubesc nu mi-ar cere asa ceva niciodata. Si pana la urma cum pot fi sigur ca intr-adevar El mi-o cere? E impotriva a tot ce stiu despre El.
2.Doamne, nu inteleg de ce imi ceri sa fac asta, dar imi amintesc ca si lui Avraam i-ai cerut un lucru absurd. Si asta ma face sa cred ca e posibil sa ceri astfel de lucruri, chiar daca nu le doresti. Eu voi asculta mai degraba pe Tine decat de parerea mea referitor la ceea ce ar fi voia ta.
:
:
:
:
XI. Stiu ca titlul acestei carti unora le va parea exagerat, supralicitat, sau o tentativa de a atrage atentia in vreme ce continutul nu va aduce nimic deosebit, nimic din ce n-am mai auzit pana acum. Povestile de dragoste sunt la moda peste tot, in filme, in muzica, in carti, pe internet. Cuvintele au o proprietate interesanta ce o observ tot mai clar si tot mai des pe masura ce invat sa le folosesc pentru a exprima
ceea ce sufletul stie ca este adevarat…
:
:
:
:
XII. Fulgii de zapada se napusteau spre pamant din inaltul cerului. Poate era doar o impresie, pentru ca e normal ca ceea ce se afla sus sa se arunce in jos. Fulgii acestia, sunt toti la un loc strans legati impreuna intr-un troian mare de zapada deasupra lumii noastre. Acolo este adevarata tara a zapezilor pe care incearca degeaba oamenii sa o descopere aici jos pe pamant. Laponia cea adevarata este deasupra noastra la cateva mile si pluteste acolo deasupra oceanului atmosferic. Acolo se afla si Craiasa Zapezilor, o fiinta de o frumusete ireala. Daca te uiti mai atent, tot trupul ei este facut din cristale mici de gheata, parul ei este zapada marunta si uscata care ce freamata ca si cum o briza blanda dar rece ca gheata ar trece prin parul unei copile. Cand trece prin bataia soarelui in urma ei ramane o pulbere fina si proaspata de zapada, mirosind parca a menta. Este singura in toata aceasta intindere alba si daca ar mai fi cineva acolo cu ea, ar putea observa cum isi traieste viata in castelul ei de clestar, cum paseste pe coridoarele inalte si boltite, s-ar infiora de tristetea si linistea de mormant de acolo de sus, pentru ca podelele de gheata nu fac nici un zgomot cand umbli pe ele, dar ar tresari cand ea ar incepe sa murmure un cantec ciudat si ecoul glacial al palatului i-ar raspunde pe mii de tonuri incercand sa-i imite vocea catifelata.
Dar printesa era singura in acel castel imens. Castelul avea cateva sute de camere. Unele erau mici, altele imense, altele intunecoase iar altele strabatute de razele soarelui ca un evantai. Era o imbinare ciudata de lumini si umbre, de intunecos si stralucitor, dar o stralucrire rece, foarte puternica, insa departe de stralucirea soarelui. Era ceva intunecat in sclipirile triste ale intinsei pustietati in mijlocul careia se ridica palatul, asemeni stralucirii soarelui reflectata in niste ape intunecate. Iarna polara dureaza la nesfarsit si deasupra ei o iarna stelara a invaluit cu blestemul ei zapada, vantul, timpul, nimic nu e asa cum ar trebui sa fie. Timpul curge asa de incet, de aceea ai vreme sa te gandesti la nesfarsit, sa visezi cum ar putea fi viata. Zapada e blestemata si ea pentru ca, desi e alba, iti da impresia ca e un alb fals, te astepti in orice moment sa te trezesti si sa iti dai seama ca a fost doar un vis frumos dar realitatea de fapt e un cosmar intunecos. Uneori zapada se confunda cu nisipul unei plaje toride sau cu un desert nesfarsit si nu mai sti ce sa crezi, iar vantul bate cu putere dar fulgii se misca mult mai incet decat ar trebui.

Zile erau stralucitoare dar nimic nu parea ca se intampla. Uneori in visarile ei pentru ca asta facea mai tot timpul printesa, revenea la taramul ei glacial si parca zbura deasupra lui, dintr-o parte in alta. Era o intindere vasta si alba iar in mijlocul ei se ridica palatul ei de o frumusete ireala. Doar ca in reveriile ei se intamplau lucruri ciudate, Zapada parca era un pustiu iar castelul, castelul nu stia nici ea ce a devenit, sa fi fost o bisericuta, sau o caleasca chiar, sau poate doar un firicel de praf in mijlocul acelei imensitati. Poate ca era chiar sufletul ei ceea ce vedea acolo. Printesa era prizoniera propriei ei lumi si nici macar nu ii trecea prin gand ca acele scurte momente ciudate ce i se tot nazareau din senin si-i apareau deodata, rupandu-i firul viselor, acele momente de fapt ar fi mult mai reale decat lumea in care traia dansa.

De multe ori se plimba la nesfarsit prin incaperile palatului. Inchipuirile ei erau atata de reale, incat nici nu as indrazni sa le mai numesc simple vise. Poate ca intr-adevar realitatea era cea in care traia ea si nu ceea ce am descris pana acum. Daca realitatea in care traim e o iluzie cum spun cei mai invatati, atunci si iluzia trebuie ca e realitate. Eu sincer nu prea stiu cum stau lucrurile in privinta asta, dar pentru ea parea destul de real ceea ce viseaza.

Advertisements

2 Comments on “12 DRAFTS”

  1. ALEXANDRA PETRISOR says:

    CRED CA AR TREBUI SA TE APUCI DE SCRIS O CARTE.. CARTEA AIA DRAGA..:) TE IUBESC SI SUNT MANDRA DE TINE:)

  2. Viorica Negrutiu says:

    “Bucuria e semnul ca VIATA a reusit” spunea cineva!!!. Am gasit atatea confirmari ale faptului ca lucrurile despre care trebuie sa vorbesti ca sa le faci sa existe, sunt percepute ” la fel”, in ciuda faptului ca perceptiile sunt subiective si separatoare. Uite, de exemplu, in meditatia nr. VII, gasesc ceea ce altcineva formula cam asa ” exista momente cand aceasta perceptie a lumii ne ia prin surprindere , mentalul adoptand inconstient o atitudine receptiva.Este ca si cum am descoperi o usa nestiuta intr-un zid pe care il cunoastem bine, usa ce duce spre o gradina fermecata, sau, o despicatura in piatra care ne ingaduie sa patrundem intr-o pestera cu comori. Cu toate acestea, cand revenim in respectivul loc, cautand intrarea secreta, nu o mai putem gasi” (Alan Wats-Lumea ca non-sens)… un alt Alin…care descrie fenomene cuantice care vin in sprijinul CREDINTEI.


Leave a Reply to ALEXANDRA PETRISOR Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s