Cosmarul

Am incercat putin zilele astea sa imi pun la lucru imaginatia cu niste fictiune si a iesit o povestioara scurta, dar cam…. o sa vedeti la sfarsit cam cum e.

;

Era o seara de toamna, vantul sufla destul de rece si se adunasera nori grei deasupra orasului. Era ceva dezolant in toata aceasta atmosfera de oras ce mai pastra inca mult din amintirea vremurilor apuse. Oamenii treceau grabiti, probabil din cauza ploii iminente, fiecare in treaba lui, si Mihai isi dadea seama ca probabil el e singura exceptie, singurul caruia ii arde de plimbari intr-o asemenea seara. Mergea lejer, fara sa se grabeasca, si respira din cand in cand cu sete aerul rece; de ce simtea sa faca asta, nu stia nici el prea bine, dar corpul sau recunostea aceasta senzatie placuta. Se simtea inviorat, si un suras ii lumina chipul. Tocmai trecea pe langa catedrala ce se construia in centrul orasului. Prin ferestrele ei se vedeau norii, pentru ca nu avea geamuri inca si nici acoperis.

Simtea o nestavilita pofta de viata si in acelasi timp o emotie ca un fior ce il ai inaintea unui examen, sau unei decizii importante. Trecand pe langa biserica isi aminti ca in copilarie a fost invatat sa isi faca cruce, insa pasi mai departe privind curios spre cladirea biserici. De mult nu se mai ruga si nu mai credea. „Ferestre catre cer” ii veni in minte acest gand, „oare va ploua in seara asta?, dar de fapt asta inseamna sa se deschida ferestre din cer… ar fi bine, sa ploua cu tunete si fulgere! nu m-ar deranja, chiar ar fi un fapt divers bine-venit, chiar m-as bucura, ar fi ceva interesant pentru seara asta, cred ca as renunta la orice alta distractie sa stau sa vad ploaia, sa vad ferestrele cerului deschise si fulgerele luminand de acolo… de dincolo” Trecu pe o straduta mai ingusta, printre blocuri, si se apropia de casa. Un caine i-o lua inainte mergand hotarat in treaba lui. Il revazu ceva mai incolo indeletnicindu-se de zor cu desfacutul unei pungi albastre de plastic legata la gura. Trecu mai departe fara sa observe prea multe in jur, de fapt ochii visatori ii erau atrasi doar de luminile puternice de pe strada si nu cauta sa-si abata privirea intr-alta parte. Casa in care locuia era o cladire veche cu etaj zugravita de mult intr-un verde inchis, cu ferestre de lemn, si balcoane din fier. Intra inlauntru si urca grabit la etaj la apartamentul sau. Nu-l deranjau catusi de putin conditiile in care locuia, se obisnuise probabil si cu mizeria si cu lipsa de salubritate a locului in general si, chiar daca in camerele sale incerca sa mentina standarde ceva mai inalte, nu punea prea mult suflet in asta, ci era multumit de ceea ce avea pentru ca arata relativ bine, si in asa cladire nici nu s-ar cadea sa exagerezi prea mult cu amenajarile se gandea el.

Ajuns acasa, se pregati de culcare in seara aceea asa cum facea de obicei. Isi urma o rutina bine pusa la punct pentru ca nu avea pe nimeni sa i-o tulbure de atatia ani. Merse sa se spele pe dinti, se schimba in pijamale si se aseza in pat. Mancase in oras. Lumina de citit inca mai era aprinsa si ca de obicei citea inainte sa-i vina somnul. Camera era cam dezordonata, hainele ocupau scaunul de la masa iar usile dulapului ramasesera deschise, aruncand umbre alungite pe tavan. Nu prea era cald in camera, si se gandea Mihai uneori ca macar in felul asta poate sa mai faca economie in ce priveste cheltuielile, iar orice economie o vedea ca binevenita, nu atata din motive de necesitate cat dintr-un sentiment ciudat de vinovatie legat de felul in care isi cheltuia banii. Era o fire destul de sensibila ce avea mereu obiceiul sa vada lucrurile din o mie de puncte de vedere astfel ca nu mai razbea la capat daca trebuia sa-si faca o parere despre ceva cu adevarat important. Nu izbutea niciodata sa fie cu totul impotriva sau cu totul de acord cu vreun lucru, dar ii placeau cartile, pentru ca acestea nu aveau sentimente care sa fie ranite, si le putea studia in voie, iar atunci cand citea, o facea cu toata fiinta lui analizand si cautand sa inteleaga totul asa cum este in realitate. Se facu ora 12 si un sfert, mai avea vreo 3 pagini pana la finalul capitolului. Trecu peste ele mai greu din pricina somnului. De cateva ori chiar fu nevoit sa reciteasca unele fraze pentru ca mintea ii era in alta parte. Citea concentrat si incet de obicei, de aceea nu putea citi mult odata. Puse cartea langa pat pe taburet si stinse lumina. Un timp fu constient de sunetele din jur, apoi isi muta atentia in interior si cauta sa inteleaga ce vede cu ochii inchisi, pe intuneric, de unde vin acele imagini abstracte, puncte colorate in galben si turcoaz, ca niste coliere de margele, si altele ca o puzderie de stele, apoi fara sa isi dea seama adormi.

Nu apuca sa doarma nici doua ceasuri cand deodata se auzi un sunet puternic, ce umplea aerul si parea sa vina de peste tot! Se ridica in sus inspaimantat. O lumina oribitoare i-a inundat camera si privind vazu pana departe tot orasul cufundat in lumina alba stralucitoare de parca ar fi nins, dar afara era toamna, a fost prima sa impresie, dar nu era asta, se vedea limpede ca nu e zapada, insa nu avu timp sa-si analizeze gandurile pentru ca la o fractiune de secunda dupa lumina orbitoare aerul exploda de un bubuit si niste acorduri infernale vibrau in toti peretii si toate obiectele din jur. Simti deodata un firicel de aer rece de afara. „Nu, nu e un vis” Totul se petrecu asa de repede incat nu avu timp sa reactioneze in nici un fel la nivel psihic. Se ridica buimacit din pat si parca o atractie irezistibila il duse pana afara si iesind pe usa isi ridica privirea incercand sa caute luna pe cer si in acel moment zari semnul Fiului Omului ca un fulger strabatand norii de la un capat al cerului la celalalt… Ceea ce a urmat a fost o invalmasala de imagini, zgomote si ganduri care este foarte greu de descris. Nu si-a mai pastrat echilibrul, si a cazut jos pe alee, si intins cu fata la pamant, se tara ca un vierme de-a lungul aleii, cu niste miscari ciudate, de parca ar fi vrut sa urce niste trepte. Din cand in cand zarea copacul cel mare, cu crengile lui goale si negre peste cerul alb, un alb intunecat, rece, daca exista asa ceva, dar mereu privirea ii revenea in jos, iar capul parca il simtea atata de greu incat lovea cu el mereu pamantul. Zgomotul era mai mult decat putea indura asa ca mintea lui a inceput sa faca abstractie de el si in doar cateva secunde a ramas inlemnit acolo in preajma casei lesinat. Apoi se facu intuneric din nou si el isi ridica incet capul si incerca sa isi dea seama ce s-a intamplat. „A fost un cosmar sau am innebunit de-a binelea? Dar cum de sunt afara si sunt plin de sange si noroi?” Simti cum i se urca tot sangele la cap si isi pierde orice stapanire de sine Deodata incepu sa urle cat putea de tare: „Ce e aici? Cine imi face asta? Care esti? Ce se intampla cu mine?” apoi continua sa strige cuvinte fara sir si sunete nearticulate, sarind si lovind cu pumnii in pereti si in geamuri. Cand se mai potoli realiza ca ii este frig si asta ii produse o asemenea emotie incat izbucni in plans, simtea frigul, simtea, si faptul asta in sine fu suficient sa il transpuna intr-o stare de calm aproape de fericire. Era clar ca isi pierduse mintile.

Afara pe strada oamenii alergau haotic strigand si cautand aiurea, cainii urlau, sirenele nu mai conteneau si totul era cuprins de bezna. Spre dimineata, inainte de rasarit aparu si Mihai printre ei. Avea privirea fixa, dintii ii clantaneau in gura si lacrimile ii alunecau peste surasul ce i-a inghetat pe chip.

Advertisements


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s