Confesiunile si Sarbatorile crestine

Este oare vreo legatura intre o confesiune crestina si o sarbatoare importanta? Bineinteles ca marile sarbatori sunt importante pentru fiecare crestin fie el ortodox, catolic, protestant sau carismatic. Si nu voi incerca sa sustin ca o anumita sarbatoare ar fi mai importanta pentru o confesiune decat pentru alta.
Relatia dintre sarbatorile mari si denominatiile importante, despre care vreau sa vorbesc este una simbolica. Asa cum ziua de duminica nu e cu nimic mai speciala in mileniul al saptelea decat a fost pana acum, totusi in mod simbolic duminica, a saptea zi, reprezinta mileniul al saptelea, ziua de odihna, cei o mie de ani de pace din Apocalipsa. Am pomenit despre lucrurile astea doar ca sa ilustrez o forma de simbolism, care poate fi gasit si intre denominatiuni si sarbatori, ajutandu-ne sa intelegem mai bine spiritul lor.

Astfel Craciunul, nasterea lui Isus e simbolic legat de Ortodoxie. E inceputul evangheliilor, e inceputul vietii lui Isus, la fel cum ortodoxia e cea mai veche dintre confesiuni. Parerea mea e ca modul incare se desfasoara slujbele ortodoxe nu are cum sa fie similar cu ceea ce se intampla in biserica primara, unde, citind Noul Testament, vedem ca lucrurile erau mult mai simple si directe, fara atatea ritualuri, dar simbolismul acesta nu e legat de parerea mea, nu e legat nici macar de realitatea istoric-religioasa, ce e legat de modul in care biserica respectiva sa percepe pe sine. Deci ortodocsii au fost primii, insusi numele de “Craciun” trimite la o traditie care imbina mesajul primar al evangheliei cu alte adausuri, de-a lungul istoriei, traditie ce merita a fi apreciata pentru frumusetea si adevarul ce il comunica, dar in acelasi timp cred ca trebuie respinse elementele superstitioase. Asa cum Mos Craciun nu exista, credinciosii trebuie sa stie ca anumite elemente din traditia lor, sunt anacronice sau pur si simplu gresite, si mentionez doar cultul moastelor si apa sfintita. Repet, imi exprim aici parerea mea personala.
Sarbatoarea nasterii Domnului, este sarbatoarea intruparii, Dumnezeu intrupat intr-o fiinta umana. Cred ca in accentul pus pe o teologie a intruparii sta frumusetea ortodoxiei. Omul e chemat la o uniune cu Dumnezeu, Hristos se intrupeaza in fiecare credincios, cum zicea Pavel, Hristos “sa ia chip in voi”. (Legatura orientala-magii, pastorii, irod, noaptea pe camp, ingerii) Fecioara Maria este cinstita si in acest sens in ortodoxie, pentru ca ea a fost prima in care Hristos a luat chip prin Duhul Sfant.
Ortodoxia mai e numita si crestinismul rasaritean, si poate nu la intamplare avem de-a face in contextul craciunului cu magii din rasarit. Religiile orientale au un punct de convergenta cu ortodoxia si amintesc aici doar “rugaciunea inimii” care e o forma de meditatie asemanatoare in fond meditatiei orientale.
Noaptea pe camp, pastorii isi pazeau turmele cand s-a nascut Iisus. Modelul unui sfant ortodox nu e cel scolastic ci mai degraba unul din parintii desertului. In ortodoxia adevarata, simplitatea, smerenia e caracteristica importanta, definitorie. Am o apreciere crescanda pentru ortodoxie, pentru profunzimea ei teologica, insa o teologie mereu orientata spre traire. Sobrietatea noptii de craciun echivaleaza cu atmosfera de semiintuneric liniste si lumanari aprinse dintr-o biserica sau manastire ortodoxa.

O alta mare sarbatoare este Vinerea Mare, ziua rastignirii lui Isus. In viziunea mea aceasta zi corespunde in mod simbolic bisericii catolice. In cronologia evanghelica cat si in istoria bisericii se pastreaza raporturile intre aceste sarbatori-biserici. Astfel biserica catolica apare sub acest nume prin scindarea fata de biserica rasariteana. Ea e caracterizata de sobrietate, un accent puternic pe vinovatia umana, pe mortificarea eului, uneori pana la autoflagelare. Catolicismul e mediul in care sunt semnalate si cele mai multe cazuri de stigmatizare, aparitia miraculoasa a ranilor lui Hristos pe corp. Petru, socotit primul papa, e legat de evenimentele acestei zile prin lepadarea si pocainta sa. Eu percep catolicismul, in ansamblul sau ca o “religie” incompleta, lipsita de dimensiunea mistico-spirituala, orientata spre rational, pamantesc, litera, slova fara viata. Bineinteles ca recunosc valorile catolicismului, dar de multe ori biserica catolica nu si le-a recunoscut la momentul potrivit. Si amintesc aici doar pe Eckhart pe de o parte, care a fost socotit eretic, si pe Francisc de Asissi care a fost considerat nebun initial.
Daca Craciunul se petrecea intr-un loc si mod discret, rastignirea e un eveniment public, care implica politicul si clerul. Biserica catolica a existat intotdeauna le aceste coordonate. Agenda ei politica s-a confundat cu cea religioasa de-a lungul timpului. Cruciadele, inchizitia sunt elemente ce amintesc de cruzimea romanilor si ambitia lor politica. De fapt romanii si clerul au fost cei ce l-au rastignit pe Hristos, iar acum biserica catolica isi are sediul in Roma, este biserica Romei. Catolicism inseamna universal, ceea ce ma duce cu gandul la valoarea universala a jertfei lui Isus pe cruce. Suferinta zilei de vineri a caracterizat secolele de existenta a bisericii catolice, dupa acelasi tipar ca in ziua rastignirii lui Isus. Crucea e simbolul universal al crestinismului.

Dupa rastignire a urmat invierea, ziua de duminica. In istoria bisericii urmeaza reforma, protestantismul. Reintoarcerea la scriptura a generat un asemenea avant incat au fost cuprinse tari si continente intregi de aceasta reforma a bisericii. Multi credinciosi apasati de poverile si regulile bisericii au primit cu entuziasm vestea buna a mantuirii prin credinta. Credinta e singurul mod in care putem accepta si astazi invierea lui Isus. Credinta singura poate sa mantuiasca spuneau reformatorii. Ziua de duminica, ziua Domnului, ziua invierii, reorienteaza crestinismul spre Hristos. Din pacate si in cazul protestantismului s-a ajuns la o intarire a formelor. Protestantismul a creat specia de “crestin de duminica” .
Intalnirea personala cu Isus e o tema preferata a protestantilor si ne amintim ca ziua invierii a fost o zi a intalnirilor personale cu Isus. Tensiunea dintre credinta si necredinta ii caracterizeaza pe cei care vor sa creada. Tot legat de inviere avem intamplarea cu Toma, cel ce a facut nota discordanta cu ceilalti ucenici. Apoi ii avem si pe cei doi ucenici in drum spre Emaus. Aici nu mai avem de-a face cu o situatie organizata ca in ziua de vineri. Aici e loc pentru autenticitate si spontaneitate. Isus are un rol proactiv in aceasta zi, in intelegerea acestei biserici. Invierea, viata noua, nasterea din nou sunt termeni ce caracterizeaza intelegerea teologica a acestei biserici.
Triumfalismul e o alta forma intarita a protestantilor ce si-a pierdut corespondentul in viata reala a credinciosilor, desi invierea lui Hristos a dat startul unei reale victorii a binelui. Ortodoxia, religia ce am asociat-o cu nasterea lui Isus, accentueaza conceptul de inviere spirituala. Invierea e de fapt o a doua nastere, o “nastere din nou”. Puterea invierii este reala. Piatra a fost data la o parte, strajerii au fugit speriati. Trezirile spirituale din perioada protestantismului sunt caracterizate de aceasta putere ce uneori matura totul in cale, avand un impact real asupra multor comunitati si tari chiar. Tarile in care a patruns reforma sunt in prezent semnificativ mai dezvoltate.

In fine, vorbim despre ultima mare sarbatoare, coborarea Duhului Sfant. Bisericile nou aparutela sfarsitul secolului trecut, si in continuare, biserici carismatice, biserici “moderne”, biserica “emergenta”, biserici non-denominationale, etc, le asociez cu aceasta a patra sarbatoare crestina. Pe langa accentuarea evidenta a rolului Duhului Sfant dusa in extrem de multe ori, exista si alte elemente comune intre aceste doua entitati. Aceste biserici au darul de a soca uneori pe cei neavizati. Intre acesti neexlerimentati ma numaram si eu cand am nimerit in mijlocul unei intalniri carismatice, si probabil ca uimirea mea e comparabila cu uimirea celor ce au fost martori primei zi de rusalii. Totusi nu ma grabesc sa pun egal si intre esentele celor doua evenimente. Aceste biserici noi au aparut peste tot in lume, trecand bariere de ordin lingvistic, etnic, cultural. Ceea ce e foarte bine. Aceste biserici pun accent deosebit pe inchinare prin muzica, inchinare corporativa, si ne amintim ca in camera de sus erau 50 de ucenici care se rugau impreuna, si asteptau implinirea promisiunii lui Isus.
Facand aceste comparatii nu vreau sa se inteleaga ca doar in bisericile moderne, lucreaza Duhul Sfant, pentru ca El lucreaza in credinciosi din toate denominatiunile. De fapt, si am mai scris despre asta in alte postari, cred ca exista o singura biserica, iar toate aceste separari ale noastre la nivel intelectual sunt invizibile pentru Cel ce se uita la inima omului.
Dar, viata, miscarea, sunetul, culoarea, implicarea ce sa vede in aceste biserici “noi” ma duc cu gandul la puterea ce au primit-o ucenicii de a fi martori, in ziua cinzecimii. Sunt biserici care in general nu dau impresia unor adunari plictisitoare, nici nu arata a muzeu. Ceea ce vor sa tranzmita e viata, viata din abundenta. Uneori accentul e pus prea puternic pe gandire pozitiva, uneori ofera perspective nerealiste asupra vietii. De fapt poate ca si ideia primilor crestini de a renunta la proprietatea personala e la fel de idealists. Si nerealista. Aceste biserici in general cresc repede, nu duc lipsa de convertiti. Totusi diferenta fata de primii crestini e data chiar de elementul esential al comparatiei noastre. Senzatia mea e ca daca la inceput Duhul a fost cel ce insufletea si dadea putere, entuziasm, uimire, si atragea oamenii, acum aceste efecte sunt urmarite pe alte cai mult mai complicate si costisitoare… bisericile de succes nu prea pot sa spuna “aur si argint nu am…”
Vajait de vant puternic, limbi de foc, lumini, reflectoare, chitare si sintetizatoare electronice, incarcare emotionala, vorbire in limbi, inchinare printr-o muzica produsa dupa ultimele standarde, prin toate acestea sa urmareste crearea unei atmosfere tensionate, si apoi oferirea unui moment de rezolvare emotionala. Daca in general crestinii sunt acceptati de societate, cei mai radicali sunt vazuti ciudat, asa cum probabil au fost vazuti si apotolii in ziua aceea.

Advertisements


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s