Despre biserica

Unii nu inteleg de ce nu mai sunt la fel de implicat in programele bisericii in ultimul timp. Se gandesc poate ca e mult mai comod sa stai in banca si sa nu faci nimic. Ca si cum lucrarea Domnului ar trebui sa fie ceva incomod, ceva obositor, o povara. Dar nu e asa, jugul Lui e bun si sarcina usoara. Intr-adevar am fost foarte implicat: copii, tineret, orchestra, lectii chitara, pian, cor, fanfara, cor de tineri, bible school, tabere, intalniri de rugaciune, vizite pe la bolnavi cu tinerii. Erau saptamani la rand in care in fiecare zi eram la biserica. Fara sa ma mandresc pot spune ca eram unul din cei mai implicati in lucrarea bisericii. Imi place muzica, mereu am cautat sa am o relatie cu Dumnezeu si cu oamenii, lucrurile astea m-au atras spre lucrare. Placerea de a canta, aprecierea oamenilor si credinta ca fac ceva pentru Dumnezeu mi-au dat putere sa merg mai departe. Aprecierea oamenilor e cu doua taisuri insa intotdeauna. Daca faci ceva bun esti apreciat, laudat; daca te opresti esti criticat. Am ajuns sa inteleg intre timp si ceea ce conteaza cu adevarat inaintea lui Dumnezeu. Niciodata lucrarea ce o faci pentru El nu trebuie sa fie mai importanta decat relatia ce o ai cu El. Am inteles si faptul ca mult din ceea ce se intampla „la biserica” se intampla din obisnuinta, dintr-un fel de inertie, si nu pentru Domnul cu adevarat. Atunci a mai ramas doar asteptarea oamenilor de a continua sa fac ceea ce fac si teama de reactiile, neintelegerea sau criticile ce le-as primi daca as lua o atitudine, iar lucrurile astea intr-adevar au putere, chiar mai mare decat laudele si incurajarile, uneori, dar am realizat ca in felul asta nu pot sa continui, si nici nu ar avea vreun rost din punct de vedere spiritual, ba chiar mi-ar fi daunator – biblia avertizeaza de multe ori impotriva fricii de oameni si a cauta sa faci pe placul lor.

Read the rest of this entry »

Advertisements

12 DRAFTS

Daca suntem la sfarsit de an, m-am gandit sa pun toate drafturile intr-un singur articol. Acestea sunt scrieri de-ale mele care nu au devenit articole pe acest blog, pentru ca, fie nu au fost terminate(cam toate sunt asa), fie au fost scrise mai mult in joaca, fie nu am considerat ca merita sa le pun pe blog. Acum le public pe toate “en gros” 🙂

:::: :: ::: :::: ::::::::: :: : ::::::::::: : :::::::: :: :::: :::::: :::::: ::: ::: ::::: :::: : ::: : :: : : ::::::::::

I. Einstein spunea

Read the rest of this entry »


misty edwards – come as close as you want

Nu stiu cum face Misty sa-si compuna piesele, dar face bine 🙂

aici si traducerea in romana, pentru muzicieni >>>>>


Rez Band

Resurrection Band a fost probabil prima formatie rock care a cantat muzica crestina in SUA. Mie imi plac foarte mult, atat muzica cat si textele pieselor. Aici am postat doua dintre favoritele mele, cat si marturiile lui Glenn si Wendi Kaiser, solistii trupei si membri fondatori. Cele 4 clipuri sunt din cadrul concertului aniversar cand trupa implinea 20 de ani. In prezent stiu ca Glenn continua sa cante, iar Wendi e implicata in consilierea tinerilor cu diferite probleme.

Membrii Rez Band in paralel cu lucrarea muzicala, erau membri si lideri in organizatia misionara Jesus People USA. Misiunea lor se adresa in special tinerilor din perioada tulbure a anilor 60-80, cand cultura rock era in floare in toate aspectele ei. Rez Band oferea o alternativa stilului de viata haotic (drugs, sex and rock’n roll) in care erau prinsi multi tineri, aratand ca dincolo de muzica pe care si ei o cantau cel putin asa de bine ca formatiile rock consacrate, trebuie sa mai existe ceva, care sa dea consistenta si sens vietii, atunci cand luminile s-au stins si concertul s-a terminat. Si Rez Band nu s-au sfiit niciodata sa afirme sus si tare ca aceasta alternativa este ISUS!

Multe formatii contemporane ar avea de invatat de la ei… daca lucrurile astea s-ar putea invata. Dar e greu sa inveti pe cineva ca daca scri niste versuri banale, sau penibile, si alegi niste sunete misto de tobe si de chitari si apoi imiti un accent american in timp ce canti pe romaneste nu esti nici macar cool, ce sa mai vorbim de spiritual. Problema cea mai mare e la versuri in muzica. De multe ori muzica curge din versuri, dar daca astea n-au originalitate, in 99 % din cazuri si muzica va suna sec. Ceva va suna fals chiar daca se foloseste “auto-tune”.

povestea lui Johnny:

vezi si celelalte videoclipuri


Despre muzica

Fiecare atom este un sistem solar in miniatura, fiecare celula poate fi comparata cu o galaxie. Intr-o ghinda exista o intreaga padure de stejari, iar complexitatea unei paduri se aseamana cu cea a dendritelor din creierul uman. Exista o asemanare si intre viata sufletului si alte sisteme inferioare ei. De exemplu, muzica poate ilustra viata spirituala cu aceeasi claritate cu care modelul unui atom descrie un sistem planetar. Exista astfel de paralelisme peste tot, si cu cat intelegem mai bine un domeniu avem mai la indemana instrumentele necesare pentru a le intelege si pe celelalte, sau pentru a intelege viata insasi. Read the rest of this entry »